duminică, 30 martie 2014

Creditul Prima casa

Am ales să încep cu creditul Prima casă pentru că mi se pare cel mai prietenos şi pentru el am optat şi eu.
Ce poţi cumpăra cu creditul acesta
a)locuinta finalizata;
b) locuinta care urmeaza sa se construiasca;
c) locuinta aflata in faza de constructie, denumita in continuare constructie la rosu
Locuintele pot fi construite de beneficiari care detin in proprietate terenul pe care urmeaza sa se construiasca locuinta sau prin asociatii fara personalitate juridica, constituite din minimum 7 beneficiari, dintre care cel putin unul este proprietarul terenului pe care urmeaza sa se construiasca locuintele. 
Cum funcţionează. Treaba asta este in fapt un cerc interesant de contracte care implica vreo 4 parti. Beneficiarul care este cumparatorul locuintei, vanzatorul, finantatorul, care este o banca,  si  Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii.
Beneficiarul merge la banca si aceasta stabileste daca in functie de veniturile si datoriile lui il poate primi drept client in program si care este valoarea maxima a creditului pe care i-o poate acorda.
Se caută apoi o locuinţă care sa se incadreze ca pret in valoarea creditului, mai mult trebuie sa se incadreze şi ca valoare, nu poti merge cu un imobil de 35000 Euro sa obtii un credit de 40 000 Euro numai pentru ca tu ai putea primi pana la 45 000 Euro. Imobilul va fi purecat conşctiincios şi banca nu îţi va acorda un credit mai mare decât valoarea imoblilului.
După ce banca decide că atât tu cât şi locuinta sunteti in regulă si e de acord sa va dea creditul, înaintează dosarul către Fond care la rândul lui îl mai verifică o dată şi dacă şi el e multumit de rezultate va incheia un contract de garantare in care sunt parti Fondul, banca si cumparatorul, contract prin care statul, prin Fond, îi garantează băncii plata credituluii dacă nu o va face cumpărătorul.
Pe scurt asta este mecanismul, daca o sa vrea cineva detalii, o sa ne preocupam alta data.
Conditii pentru a fi eligibil în program:
a)     la data solicitarii creditului garantat, declara pe propria raspundere fie ca nu detine in proprietate exclusiva sau impreuna cu sotul ori sotia nicio locuinta, indiferent de modul si de momentul in care a fost dobandita, fie ca detine in proprietate exclusiva sau impreuna cu sotul ori sotia cel mult o locuinta, dobandita prin orice alt mod decat prin Program, in suprafata utila mai mica de 50 m 2 ;”.


b) achizitioneaza in cadrul programului o locuinta finalizata, aflata pe teritoriul Romaniei, inscrisa in cartea funciara in conditiile legii si libera de sarcini, cu exceptia privilegiului vanzatorului asupra pretului;
c) indeplinesc conditiile specifice prevazute in cadrul normelor interne de creditare ale finantatorilor;
d) dispun de un avans de minimum 5% din pretul de achizitie al locuintei, daca pretul acesteia este mai mic sau egal cu 60.000 euro, sau de 3.000 euro plus diferenta dintre pretul de achizitie al locuintei si 60.000 euro, daca pretul acesteia este mai mare de 60.000 euro;
e) se obliga sa constituie un depozit colateral pentru garantarea dobanzii, in valoare egala cu 3 rate de dobanda;
f) se obliga sa nu instraineze locuinta achizitionata in primii 5 ani de la data dobandirii; dupa expirarea acestui termen, in cazul preluarii contractului de credit de catre un tert, acesta trebuie sa intruneasca criteriile de eligibilitate pentru beneficiarii programului;
g) se obliga sa constituie in favoarea statului roman, reprezentat de Ministerul Finantelor Publice, o ipoteca de rang I asupra locuintei achizitionate din finantarea garantata si este de acord cu notarea in cartea funciara a interdictiei de vanzare a acesteia pe o perioada de 5 ani si a interdictiei de grevare cu alte sarcini;
h) se obliga sa asigure locuinta achizitionata din finantarea garantata impotriva tuturor riscurilor si cesioneaza drepturile de despagubiri in favoarea statului roman, reprezentat de Ministerul Finantelor Publice.
Durata maxima a creditului este de 30 de ani, totuşi ea va fi mai mica daca varsta beneficiarului este peste 35 de ani, pentru ca la data scadentei trebuie sa ai cel mult 65 de ani.
De ce e de preferat creditul?
-         avansul foarte mic de 5%
-         că in contractul de credit nu exista clauze care sa permita modificarea unilaterala de catre finantator a acestuia;
-         nu se percep comisioane de rambursare anticipata
Trebuie sa fii totuşi atent pentru ca fiecare banca işi aplică propriile reguli in nişte proportii si dupa ce am calcat cu propriul picior fiecare ghişeu al bancilor agreate in program ( nu toate bancile sunt finantatori agreati) am descoperit ca pentru aceeasi suma, acelasi termen si fix aceleasi conditii, BRD-ul îmi cerea o rata lunara cu vreo 200 de lei mai mare decat CEC-ul.
Aşa că vigilenta maxima si nervi de adamantium ca tot am revăzut de curând X - men






duminică, 23 martie 2014

Sa luam un credit zic

Să ne întorcem la secţiunea de Proactivi şi să vedem cum ne cumpărăm casa, bine casă în sensul ei metaforic, eu de exemplu urmăresc un apartament.
Aşa cum spuneam este puţin probabil să îţi iei o casă cu banii jos aşa că vei recurge la un împrumut, care funcţionează destul de simplu la o primă vedere, tu împrumuţi bani de la o bancă, plăteşti casa şi apoi pe o perioadă de timp în fiecare lună restitui băncii banii pe care i-ai primit la care se adaugă o dobândă generoasă că deh şi băncile trebuie să trăiască.
Dacă ţi-ai imaginat că vei începe cu căutatul casei mai gândeşte-te o dată. Primul drum pe care îl vei face va fi de fapt la bancă şi voi trece aici condiţiile generale pentru orice tip de credit ca să nu le reiau la fiecare articol de creditare în parte.
Banca îţi va pune o serie de întrebări şi îţi va solicita ceva acte din care să determine care este gradul tău de îndatorare la acest moment şi ce rată poţi suporta lunar pe următoarea perioadă, apoi îţi va comunica dacă te încadrezi în categoria persoanelor care pot primi un credit şi dacă da, care este suma maximă pe care o poţi împrumuta.
Va trebui să le prezinţi adeverinţe de venit, dovada că lucrezi de regulă de cel puţin 12 luni, să  le spui dacă mai ai şi alte datorii, credite, carduri de credit etc.
De asemenea o să intereseze dacă eşti sau nu căsătorit, dacă ai persoane în întreţinere şi unde stai pentru a determina câţi bani îţi trebuie pe lună să trăieşti.
Fi pregătit cu adeverinţe pentru salariul net pentru tine şi veniturile de familie, certitudinea că poţi sau nu apela la un coplătitor şi dacă da ce venit are acesta.
Dacă tot ai ajuns la bancă trebuie să îi întrebi şi tu câte ceva că poate nu îţi plac ţie condiţiile lor şi atunci te doare în başcheţi dacă te califici au nu
1.     Dacă ofera credite în lei sau în valuta si care anume valuta
2.     Care este avansul minim
3.     Perioada de creditare minimă şi maximă
4.     Cât durează acordarea creditului, între depunerea dosarului complet şi primirea banilor
5.     Care este dobânda şi cât este DAE
(DAE este dobânda anuală efectivă adică toate costurile aferente unui credit şi exprimă costul toal al acestuia, ca procent anual din valoarea totală a creditului. Mai clar, pe lângă dobândă în costul creditului se mai includ şi o serie de comisioane : de administrare, de analiză, de acordare, de risc, multe din ele absolut abuzive şi băncile din România par să aibă o ingeniozitate nesecată în domeniul ăsta, pe lângă comisioane unele bănci vor solicita şi asigurări în favoarea lor pentru invaliditate, moarte, boală, şomaj etc. Toate astea adunate pot influenţa semnificativ costul creditului, astfel pentru un credit cu o dobândă de 5% pe an şi o serie de comisioane şi asigurări poţi ajunge la DAE de 17%, iar la un credit cu o dobândă de 8% dar cu mai puţine comisioane poţi avea DAE de 12%.
Ca atare dacă ai alege exclusiv după dobânda creditului ai putea ajunge să plăteşti mai mult per total)
6.     Dacă puteţi rambursa anticipat şi dacă asta vă costă ceva
7.     Suma pe care v-o acordă şi un desfăşurător al ratelor lunare.
Inutil să vă spun că este neapărat nevoie să mergeţi la mai multe bănci înainte de a alege una dintre ele .

Data viitoare ne ocupăm de tipurile de credit cele mai drăguţe pentru o locuinţă.

sâmbătă, 22 martie 2014

Credit pentru casa

Ai ajuns aici pentru că eşti Pro activ şi te-ai decis să iei o casă cu credit, varianta cu economisirea până când stârngi suma pentru cash evident e pre lentă pentru tine sau poate imposibilă. Rata în sine fiind o sumă pe care o pui forţat deoparte pentru achiziţionare.
Acum să vedem ce variante ai.
1.Noroc chior şi împrumut de la cunoscuţi pentru suma necesară, avantaj e fără dobândă, dezavantaj, e greu de crezut că o să îţi împumute cineva fie şi 1000 de lei pentru 30 de ani.
2. Crediul la bancă şi aici ai mai multe opţiuni:
-credit imobiliar
-credit pentru imobile din executări
- banca pentru locuinţe.
Fiecare dintre ele va beneficia de o postare distinctă în care să fie analizată. Ce trebuie să ai în vedere este că pentru orice variantă de creditare trebuie să faci dovada unui cuantim considerabil de venit şi că e posibil să ai nevoie de un codebitor, aşa că încearcă să găseşti unul din timp.
De asemenea e util în toate cazurile să ai deja o parte cât mai mare din preţ. Ştiu misiune imposibilă, eu îmi fac numai datoria să anunţ.

În rest nu ai nevoie decât de picioare puternice şi nervi sănătoşi, în aproximativ 5 luni de când te-ai apucat de treabă s-ar putea să fredonezi „Am o căsuţă mică” şi ditamai rata la ea.

Optiuni

De la o vreme, cât mai devreme dacă te duce capul, ar cam trebui să te gândeşti să îţi iei şi tu casa ta, să nu mai staii pe la alţii. Şi imediat ce ţi-a trecut prin cap gândul ăsta începe nebunia şi încep curentele de opinie. Adică nah doar nu credeţi că avem specialişti numai în creşterea copiilor pe care nu îi au? Nope, noi suntem o ţară multilateral dezvoltată şi avem idei despre orice.
Există aşa cum spuneam trei curente mari şi late cu unele interacţiuni pe margini.
1.     Pro activi care spun cumpără
2.     Reflexivii care spun economiseşte
3.     Je m’anfişiştii care spun: la ce îţi trebuie casă
Despre Proactivi va trebui să ne  ocupăm în mai multe postări pentru că întâmplător fac parte din ei şi logic le fac reclamă.
Despre je m’anfişişti nu avem de dezvolta şi atunci rămân aici reflexivii.
Ei au dreptate sub unele aspecte, e puţin probabil să îţi poţi cumpăra o casă cash de cum îţi vine ideea.   
Amu’ dacă ai unde sta de gratis ( mama, tata, mătuşa Tamara) genial, stai acolo un an doi şi pune cu sfinţenie departe banii pe care i-ai fi aruncat în gura băncii pe post de rată. Trebuie să te avertizez că în toate cazurile de mai sus convieţuirea cu susnumiţii va atrage nişte frecuşuri şi limitări pe care e bine să ştii dacă le poţi accepta.
Dacă poţi sta fără alte persoane în casa cuiva gratis atunci nu ezita, fă asta dar poartă-te ca şi cum ai avea deja creditul, un avans mare echivalează cu o rată mică mai târziu.
Dacă trebuie să stai în chirie  pe perioada în care economiseşti, mai gândeşte-te, cu un credit bun chiria ar putea fi numai cu câteva zeci de lei mai mică decât rata. În cazul creditului, achitând numai rata, fără alte economii la finalul a 25-30 de ani rămâi cu o casă. În cazul chiriei la finalul a 25-30 de ani casa este tot a proprietarului şi tu ai numai cât ai pus deoparte pe lângă chiria plătită.
În afară de astea trei opţiuni altele nu prea ai, exceptând situaţia în care decizi să trăieşti o vreme la cort, în rulotă sau sub cerul liber.

Stai un pic gândeşte-te din ce categorie faci parte şi apoi dă click pe varianta care ţi se potriveşte.